`
M

Little Team THE COLLEGE childcare – un loc cu suflet!

Interviu - Revista MAMĂ DE PROFESIE, Aprilie 2015

Dacă te gândești la viitorul copilului tău, ce ai alege? O programă standard, practici învățate din cărți, dascăli buni, care să încerce să crească nivelul grupei, cu resursele pe care le au la îndemână? Sau mai degrabă îți dorești să fie înțeles, apreciat, iubit și încurajat? Să crească în ritmul lui, să descopere și să învețe cu drag, într-un spațiu, nu ca-n povești, ci ca acasă, cu suflet?

Loredana Zoican, director și Roxana Elena Anghel, director educațional adjunct, vorbesc cu pasiune și dragoste despre copiii Little Team THE COLLEGE childcare, despre cum au ajuns să facă împreună o echipă extraordinară și, nu în ultimul rând, despre dorința lor de progres, adaptându-se nevoilor particulare ale fiecărui copil în parte.

Ce v-a determinat să vă orientați către organizarea unei grădinițe atât de diferită? Vă întreb, deoarece încă de la intrare am sentimentul că sunt acasă, că tot personalul este zâmbitor, pozitiv, iar copiii sunt foarte fericiți.

L.Z. La început a fost dorința de a face lucrurile cât puteam de bine pentru fiul meu. Era în clasa a 1a și simțeam că are nevoie de un loc după școală mai atractiv și așa m-am decis să-mi încep activitatea în acest domeniu extraordinar. Chiar dacă nu cunoașteam foarte multe la început, fiind de profesie economist, am simțit că sunt atrasă de tot ce înseamnă simplitate, căldură și dragoste. Așadar, am pus în practică dorința de a fi acasă în orice moment, am condimentat cu multă pasiune și am găsit echilibrul necesar creșterii și dezvoltării armonioase a copiilor noștri.

Ce credeți că este important în relația cu copiii și părinții Little Team THE COLLEGE childcare?

Comunicarea. Avem convingerea că responsabilitatea unei bune și echilibrate educații se situează în egală măsură în spațiul școlii și cel al familiei. Lipsa de comunicare dintr-o direcție sau alta va afecta negativ evoluția copiilor. Experiența a arătat că atât rezultatele școlare, cât și comportamentul devin mai bune atunci când familia colaborează direct cu cadrele didactice de la clasă, primește și transmite informații și sugestii, se implică activ în dezvoltarea academică și socială a copilului.

De cât timp vă cunoașteți? Care este secretul unei bune colaborări?

Au trecut deja 3 ani de când ne-am întâlnit și de atunci ne ajutam reciproc în consolidarea echipei. Cred că secretul este încrederea reciprocă. Sentimentul că te poți baza pe cineva, că ceea ce faci este apreciat, iar de rezultatul muncii se bucură toată echipa. Este foarte important să investești în oameni, să-i asculți și să-i înțelegi. Lucrând cu plăcere, cu pasiune se pot obține cele mai bune rezultate, la cele mai înalte standarde de calitate. În timp, am realizat și un manual cu valorile Little Team, care ne ghidează în tot ceea ce facem: Dragoste pentru copii, Pasiune, Responsabilitate, Etică, Încredere și performanță, Echipă.

Îmi dau seama că sunteți atente la ce simte fiecare membru al echipei pe care o conduceți. Cum se întâmplă cu copiii înscriși la Little Team THE COLLEGE childcare? În ce tip de educație credeți? Există recompense sau pedepse?

În primul rând, cu toții avem nevoie de dragoste, siguranță, să simțim că suntem apreciați și iubiți. Și ne-am dori să facem lucrurile în felul nostru, să nu fim obligați să realizăm ceva, pentru că „trebuie”. La fel se aplică și copiilor. Mai ales, copiilor. Fiecare este unic și nu poate fi comparat cu altcineva.

Arta unui pedagog este să știe cum să sesizeze abilitățile și deprinderile copilului și să le pună în valoare. Tocmai de aceea, la Little Team THE COLLEGE childcare educația este centrată pe copil, individualizând cerințele, comportamentul și activitățile zilnice specifice fiecăruia. Respectăm interesele copilului și modul său de a se adapta, de a învăța prin proiecte creative și multiplele activități interesante: cluburi de artă (arts & crafts, pian, chitară), cluburi de sport și mișcare (dans, sport, karate, înot), cluburi de cunoaștere (dezvoltare personală, mind lab, limbi străine) etc; mare parte din acestea fiind deja incluse în programul standard.

In legatură cu metodele practicate, credem că atât pedepsele cât și recompensele pot provoca sentimente confuze copiilor, se pot simți frustrați și nefericiți, fiind de fapt mijloace de manipulare a comportamentelor. O bună comunicare, activități interesante conform abilităților fiecărui copil și grija pentru ce simte fiecare, sunt metode cu adevărat eficiente pe termen lung, pentru o dezvoltare frumoasă pe plan personal, emoțional și social.

Articolul cu numarul 9 ce contine 724 de cuvinte.